Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung (1521)

Oameni, locuri și evenimente menționate în scrisoare

 

Expeditorul: Neacșu Lupu din Câmpulung
Autorul ei este un Neacșu Lupu din Câmpulung. Cu numele întreg îl cunoaștem încă din timpul domniei lui Vlad cel Tânăr (1510-1512), dintr-un document care îl menționează ca având un proces de datorii cu negustorii brașoveni. Se pare că el însuși făcea negoț cu mărfuri turcești și avea oameni (printre alții chiar pe ginerele său, Negre, pomenit în textul scrisorii) anume de le petreceau din sudul Dunării prin Ţara Românească și de aici în orașele din Transilvania. Așa s-ar explica legatura lui cu junele Brașovului care și-l făcuse corespondent informator în legătură cu manevrele armatelor turcești.

Destinatarul: Hans Benkner
Despre adresant, Ioan, Johannes ori Hans, Hanăș, Benkner, Bengner, Beagnăr - în funcție de pronunțiile română, germană sau maghiară ale acestui nume - știm că era județul (primarul, primul magistrat, Burgermeisterul) cetății Brașovului. Documentele arată că ocupa această funcție și în 1511, dar și multă vreme după data primirii scrisorii de la Neacșu din Câmpulung, în 1545 și în 1559. (Putem însă presupune foarte bine că au fost doi Burgermeisteri ai Brașovului cu acest nume, tată și fiu, știut fiind că, în multe cazuri, magistratura cetății se moștenea). La 1559 sprijinea pe diaconul Coresi spre a tipări Întrebarea creștinească, care nu este altceva decât traducerea Catehismului lutheran. Împreună cu alți doi fruntași ai comunității săsești, Fuchs și Honterus (acesta din urmă fiind celebrul predicator și cărturar, militantul cel mai activ al lutheranismului), întemeiase la Brașov o "moară" de hârtie, prima întreprindere de acest fel de pe teritoriul românesc. Ştia bine românește și încuraja scrisul în limba română, îndemnând pe români la îmbrațișarea lutheranismului, cum aflăm din Cronicon Fuchsis-Lupinae Oltarium (editată de J.Trausch în 1848). În acest sens Coresi îl și pomenește în predoslovia Evangheliarului de la 1560.

Soliman al II-lea Magnificul
Împăratul despre care Scrisoarea informează că "au eșit den Sofiia", nu este altul decât Soliman al II-lea Magnificul, supranumit și Cuceritorul, Legislatorul. A fost cel mai mare sultan al turcilor din toate timpurile. Sub domnia lui imperiul atinge culmea puterii militare și politice. În vremea de care care ne ocupăm aici pregătea marea campanie de cucerire a Ungariei, campanie ce va lua sfârșit după cinci ani, în 1525, odată cu bătălia de la Mohacs. Obișnuia să pună să i se țină un jurnal de campanie foarte amănunțit. Grație acestui jurnal, raportat de istorici, scrisoarea boierului Neacșu a putut fi datată foarte precis: 29 sau 30 iunie 1521, când sultanul ordona ieșirea armatelor sale din Sofia. Dealtminteri privind pregătirile lui Soliman și ale generalului său Mehamet-beg, la sudul Dunării, există încă vreo 15 scrisori din aceeași vreme, în latinește, adresate de regele Ungariei, Ludovic al II-lea Iagelonul, papei, regilor Angliei și Poloniei, ca și vasalilor săi din Transilvania.

Mehamet-beg
Mehamet-beg, "lotrul", era sângeapul Nicopolei, cunoscut și sub numele de Mehmet fiul lui Ali-beg Mihaloglu, unul dintre cei mai activi colaboratori ai sultanului. În aprilie 1508 instala pe tronul Ţării Românești pe Mihnea zis "cel rău", peste doi ani, în 1510, garanta pentru Vlăduț, fiul lui Vlad Călugărul, mijlocind împăcarea cu partida Craioveștilor, în martie-mai 1522, izgonea pe Theodosie, fiul lui Neagoe Basarab, instaura, pentru scurt timp administrația turcească, cu pașale și subpașale, numiți să guverneze orașele și satele țării etc.

Neagoe Basarab
"Băsărăb" este Neagoe Basarab care urcase pe tronul Ţării Românești în 1512 și avea să mai domnească până la 15 septembrie 1521, când murea, la trei luni numai de la evenimentele la care ne referim.

Textul este preluat din lucrarea lui Ion Rotaru, Literatura română veche, București, 1981, pp. 62-65.