Colecția de științe ale naturii

EVENIMENT DE ÎNALTĂ ȚINUTĂ ARTISTICĂ LA CÂMPULUNG

În perioada 28 aprilie - 5 mai 2017 are loc la Muzeul Municipal Câmpulung o Tabără de Artă și Meșteșuguri, organizată în cadrul proiectului A.R.T.E.C. (Arte, Redescoperire, Tradiții, Eclectic, Contemporan), cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă.
La tabără participă artiști consacrați în domeniul artelor plastice, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, artiști plastici locali, artiști debutanți elevi ai Liceului de Artă N. Tonitza din București, dar și meșteri în lemn, fier și material textile. Această tabără este un prilej de reflecție artistică asupra statutului identitar și o introspecție în tradiție, o juxtapunere a planului creativ contemporan pe lumea tradiției ancestrale și a ethos-ului muscelean.
Vernisajul expoziției conținând o parte din cele mai reprezentative lucrări va avea loc vineri 5 mai începând cu ora 17.00, la secția de Istorie și Artă plastică a Muzeului Municipal Câmpulung.

 

Descărcați comunicatul de presă al evenimentului

Visul unei nopți de mai

Noaptea muzeelor - 17 mai 2014 - programul muzeelor din județul Argeș

Program vizitare

Marți-duminică: orele 9°°-17°°

Luni închis

 

Taxă intrare: 5 lei

(copii, elevi, pensionari - 3 lei)

Rezultatul probei scrise concurs pentru postul de agent pază

Mai mult...

Rezultatul selectării dosarelor de concurs pentru postul de agent pază

Mai mult...

Concurs recrutare agent de pază

Muzeul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de agent de pază în cadrul Compartimentului Administrativ. Detalii aici.

Mai mult...

EVENIMENT DE ÎNALTĂ ȚINUTĂ ARTISTICĂ LA CÂMPULUNG

În perioada 28 aprilie - 5 mai 2017 are loc la Muzeul Municipal Câmpulung o Tabără de Artă și Meșteșuguri, organizată în cadrul proiectului A.R.T.E.C. (Arte, Redescoperire, Tradiții, Eclectic, Contemporan), cofinanțat de Uniunea Europeană prin ...

Mai mult...