În perioada 11 august – 21 septembrie 2014, Muzeul Municipal Câmpulung Muscel va fi gazda expoziției "Rembrandt – apogeul artei gravurii". Nu mai puțin de 273 de gravuri aparținând celebrului artist olandez vor fi expuse aici cu această ocazie, pentru publicul muscelean și cel din întreaga regiune a Munteniei.
Expoziția se află pentru a doua oară în România și reprezintă o premieră pentru Câmpulung Muscel. Cele 273 de gravuri însumează aproape întreaga moștenire gravată lăsată de Rembrandt Harmenszoon van Rijn patrimoniului artistic universal. Piesele, realizate de Rembrandt pe plăci de cupru au fost restaurate și salvate de la deteriorare în anul 1864 de nimeni altul decât de artistul Amand Durand, la solicitarea curatorului-șef al Muzeului Luvru din Paris. Cu toate că multe dintre plăci au fost "recondiționate" în secolul al XVII-lea și conțineau linii care nu aparținuseră autorului, Durand a reușit până la urmă să restaureze majoritatea lucrărilor lui Rembrandt, având nevoie de nu mai puțin de șase luni pentru a transpune o singură gravură pe o placă de cupru, cu ajutorul unei lămpi cu arc electric. La final, inciziile acesteia coincideau aproape perfect cu cele realizate de către Rembrandt, cu două secole înainte. Gestul lui Amand Durand de a conserva și restaura aceste gravuri este unul de o deosebită importanță pentru istoria artei europene și care oferă astfel posiblilitatea lumii întregi, iar acum și muscelenilor, să poată admira unele dintre cele mai importante lucrări ale lui Rembrandt Van Rijn!
Expoziția va fi împărțită în șapte mari secțiuni: Autoportrete, Scene Religioase-Sfinți, Alegorii și Scene de Luptă, Peisaje, Tipuri de Personaje și Scene de Gen, Nuduri, Portrete și Studii de Cap.
Programul de vizitare este marți-duminică, între orele 9 - 19. Accesul ultimilor vizitatori este permis până la ora 18:15.