
Colecția de artă cuprinzând peste 600 de opere s-a constituit pornind de la două donații importante din partea Victoriei Petrescu și a familiei Tican Rumano.
Patrimoniul muzeului cuprinde lucrări purtând semnătura unor artiști consacrați precum Sava Henția, N. Vermont, C. Isachie, Ilie Burghele, Oscar Han, Lucian Grigorescu, Corneliu Baba, Marius Bunescu și alții dintre care amintim mulți câmpulungeni și argeșeni ca Iacovache Constantinescu, frații D.D. și G.D. Mirea, C. Baraschi, D. Mățăoanu, Costin Petrescu, Schweitzer-Cumpana, Iser etc.
Lipsa spațiului face ca o mică parte din colecție să poată fi vizitată în mod permanent, restul fiind prezentată publicului periodic, în cadrul unor expoziții temporare tematice.

Marți-duminică: orele 9°°-17°°
Luni închis
Taxă intrare: 10 lei
(copii, elevi, pensionari - 5 lei)
Situația privind transparența veniturilor salariale la 30.09.2025, conform prevederilor art.33 din Legea 153/2017: (click pentru detalii)
DIN 29 IULIE 2025 SE REDESCHIDE EXPOZIȚIA DE BAZĂ DE LA MATEIAȘ Stimate doamne, stimați domni, După cum bine știți, Mausoleul de la Mateiaș administrat de către Muzeul Municipal Câmpulung Muscel se constituie ca un ...
Situația privind transparența veniturilor salariale la 31.03.2025, conform prevederilor art.33 din Legea 153/2017: (click pentru detalii)
Muzeul Municipal Câmpulung organizează examen pentru promovarea în grad profesional superior pentru postul Referent de specialitate grad profesional II - perioadă nedeterminată. Detalii cu anunțul și bibiografia pentru concurs pot fi consultate ...