Constantin Ion Parhon a fost un medic endocrinolog şi neuropsihiatru român, care a îndeplinit funcţia de preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române (şeful statului) în perioada 13 aprilie 1948 – 2 iunie 1952. Acesta a mai făcut parte dintr-un comitet interimar prezidenţial format din cinci membri între 30 decembrie 1947 şi 13 aprilie 1948. Constantin Ion Parhon s-a născut la data de 15 octombrie 1874 în oraşul Câmpulung Muscel.
A efectuat studii la Focşani, Buzău, Ploieşti, obţinând bacalaureatul în anul 1892, apoi a studiat la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1893-1900), obţinând titlul ştiinţific de doctor în medicină cu teza „Contribuţiuni la studiul tulburărilor vazomotorii în hemiplegie”, în anul 1900. În perioada studiilor a lucrat ca extern (1896-1897) şi intern (1897-1900) al spitalelor din Bucureşti. După absolvirea studiilor şi obţinerea doctoratului, profesează ca medic la Spitalul Rural „Rallet” din judeţul Dâmboviţa (1901-1902) şi apoi medic secundar la Spitalul Pantelimon (1903-1909). În această perioadă, devine docent al Clinicii de boli nervoase din Bucureşti (1903), urmând şi un stadiu de perfecţionare la Munchen (1906), şi medic primar la Ospiciul Mărcuţa (1909-1912).
Este angajat apoi în învăţământul superior medical, ca profesor universitar de neurologie şi psihiatrie la Facultatea de Medicină din Iaşi (1913-1933) şi la clinica endocrinologică la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1933-1940 şi 1944-1958). În paralel cu activitatea didactică, îşi continuă şi activitatea profesională ca director al Spitalului Socola din Iaşi (1917-1930) şi apoi al Institutului pentru boli nervoase, mintale şi endocrinologice din Bucureşti (1930-1940).
În anul 1928, C. I. Parhon este ales ca membru de onoare al Academiei Române, apoi în anul 1939 devine membru titular şi preşedinte de onoare al acestui prestigios for ştiinţific. Deţine şi alte funcţii în cadrul organizaţiilor profesionale medicale şi anume: membru titular al Academiei de Medicină din Bucureşti (1935), membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale (1969), membru fondator al Societăţii de Anatomie din Bucureşti, al Societăţii de Biologie, al Societăţii Române de Neurologie, Psihiatrie, Psihologie şi Endocrinologie. În 1946, Regele Mihai fondează Institutul de Endocrinologie, sub numele de „C. I. Parhon”.
A fost ales ca membru al Academiei de Ştiinţe ale U.R.S.S., R.P. Bulgaria, R.P. Ungară şi R.D.G., al societăţilor de endocrinologie din Paris, Moscova şi Praga, al Societăţii Estoniene de Neurologie, al mai multor societăţi din Paris (de neurologie, de psihiatrie, de medico-psihologie şi al Societaţii medicale a spitalelor). În 1948 a fost ales ca Doctor honoris causa al Universităţii Caroline din Praga.
A publicat numeroase volume între care menţionăm „Secreţiile interne” (în coaborare cu Moise Goldstein), în 1909, „Bătrîneţea şi tratamentul ei”, în 1948, „Opere alese” (5 volume), între anii 1954-1962, „Biologia vârstelor”, în 1955.
În anii 1938-1940 publică un manual de endocrinologie în trei volume cuprinzând 1190 de pagini, volumul I şi volumul II în colaborare cu M. Goldstein şi Ştefan Milcu. Un loc aparte îl ocupă şi lucrările sale în biologia plantelor, organogeneza, embriogeneza, geriatria, neurologia (peste 200 de articole), psihiatria şi endocrinologia.
Cele peste 1500 de publicaţii ale lui Parhon au adus o importantă contribuţie la dezvoltarea şi afirmarea ştiinţei româneşti, lucrări cunoscute în înteaga lume.
Din anul 1946 şi până în anul 1961 a fost încontinuu deputat în Adunarea Deputaţilor şi apoi în Marea Adunare Naţională.
După proclamarea Republicii Populare Române la 30 decembrie 1947, Constantin Ion Parhon a fost ales preşedinte al Prezidiumului Republicii Populare Române (30 decembrie 1947- 13 aprilie 1948), făcând parte dintr-un comitet interimar cu funcţii prezidenţiale.
În iunie 1952, a renunţat la activitatea politică, dedicându-şi restul vieţii activităţii de cercetare ştiinţifică. Ulterior a devenit director al Institutului de Endocrinologie (1949-1957) şi al Institutului de Geriatrie (1952-1957).
Profesorul Parhon se stinge din viaţă în Bucureşti la 9 august 1969. El a fost pentru poporul român savantul care a ridicat la înalte culmi ştiinţa medicală românescă.


































