
Vila Ştefănescu. Secţia de etnografie şi artă populară este adăpostită într-o clădire declarată monument de arhitectura din sec. al XVIII-lea, construită în stil muscelean, cu parter şi etaj. Este situată în strada Republicii nr. 5. Clădirea a fost construită în anul 1735 de către tetrilogofătul Ştefanescu, ultimul proprietar fiind avocatul Gheorghe Ştefănescu, de aici şi numele vila „Gica Ştefanescu”. Este cea mai veche construcţie civilă din Câmpulung. În anul 1928 a fost restaurată de arhitectul câmpulungean Dumitru Ionescu Berechet, luându-şi doctoratul în arhitectură cu această lucrare, pentru care a primit premiul Salonului Oficial. În anul 1948 clădirea este donată Academiei Române cu scopul de a deveni muzeu, iar in anul 1952 se reorganizează aici Muzeul Orăşenesc Câmpulung. Din anul 1977 devine secţia de etnografie şi arta populară. Clădirea adăposteşte valoroase colecţii de ceramică, costume populare şi ţesături.

Constantin Ion Parhon (1874-1969), a fost un politician de marcă în perioada regimului comunist, medic endocrinolog şi neuropsihiatru, a îndeplinit funcţia de preşedinte rezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române (şeful statului) în perioada 13 aprilie 1948 – 2 iunie 1952. Parhon a mai făcut parte dintr-un comitet interimar prezidenţial format din cinci membri (printre care şi Mihail Sadoveanu, Ştefan Voitec, Gheorghe Stere şi Ion Niculi) între 30 decembrie 1947 şi 13 aprilie 1948. Constantin Ion Parhon s-a născut la 15 octombrie 1874 în oraşul Câmpulung Muscel (judeţul Muscel, înglobat ulterior în judeţul Argeş). Tatăl său era originar din Cetatea de Balta (azi jud. Alba, fost jud. Târnava Mică). Studiile secundare le-a făcut la Focşani, Buzău şi Ploieşti, bacalaureatul l-a obţinut în 1892. A studiat medicina la universitatea din Bucureşti (1893-1900) şi a obţinut în 1900 titlul ştiinţific de doctor în medicină cu teza Contribuţiuni la studiul tulburărilor vazomotorii în hemiplegie. Casa în care s-a născut savantul este situată pe strada Fraţii Goleşti, nr. 3și datează de la sfârşitul secolului XIX este înregistrată în lista monumentelor istorice din Câmpulung a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional sub nr. AG-II-m-B-13532.
Casa Memorială Constantin Baraschi. Constantin Baraschi s-a născut în 17 noiembrie 1902 în Câmpulung, unde are şi casa memorială, în cartierul Şubeşti, şi a decedat la 22 martie 1966, în Bucureşti. Casa memorială este realizata în stilul artei țărănești în sec. XIX. Pe peretele casei se află o placa memoriala care amintește ca aici s-a născut si a creat sculptorul Constantin Baraschi (1902-1966).

Muzeul Municipal Câmpulung –Secția de Istorie și Artă Plastică. La Câmpulung şi în imprejurimi, istoria te apasă prin mulţimea siturilor arheologice şi a monumentelor istorice, sentiment pe care probabil l-a avut şi Grigore Tocilescu, directorul Muzeului Naţional de Arheologie, în timpul vizitei făcute aici în 1889. El a recomandat şi susţinut ideea creării unui muzeu la Câmpulung pentru a salva, conserva şi păstra mărturiile trecutului, lucru concretizat odată cu publicarea hotărârii de înfiinţare a muzeului în Monitorul Oficial nr 116 din 26 august/7 septembrie 1889.

Casa de cultură Tudor Muşatescu. Este situată în strada Republicii nr. 61 şi iniţial a fost sediul Primăriei, după 1968 când s-au desfiinţat raioanele, Primăria se mută în localul fostei Prefecturi.“ Hospelul Comunal”, proiectat de Constantin N. Simionescu arhitect al oraşului în perioada 1904-1908 a fost inaugurat în anul 1907.Are plan simetric în formă de U, cu o intrare monumentală în axul compoziţiei, continuată de un hol de onoare, cu scări ce se despart după rampa principală în două rampe curbe. Bustul lui Negru Vodă din Câmpulung a fost modelat şi turnat în bronz de sculptorul George Demetrescu Mirea şi a fost instalat (iniţial) pe bulevard în dreptul Bisericii Sf. Nicolae, la 15 august 1898.În 1910 a fost reinstalat în faţa Primăriei, pe str. Republicii nr. 61, clădire ce găzduiește în prezent Casa de Cultură şi biblioteca municipală „Ion Barbu“.

Băile Kretzulescu. La 1 octombrie 1875, se formează societatea anonimă pe acțiuni Băile”Radu Negru” care avea va scop construirea unui nou stabiliment de fizioterapie, chiar în centrul orașului. Băile au fost date în folosință în 1897, ca inițiativă a renumitului medic și om politic Nicolae Kretzulescu(1812-1900). Băile Kretzulescu au fost construite dintr-un ansamblu de două clădiri monumentale legate printr-un frumos portic din lemn ce creau o curte interioară cu un bazin închis, loc de primire și acces spre parc. Parcul reprezenta cea de-a doua grădină publică a orașului. Aici existau o fântână arteziană, bănci, corpuri de iluminat și multe flori.

Grădina Publică „Merci”. Amenajarea Grădinii Publice a început în anul 1885, după ce un incendiu ce a distrus prăvăliile din zonă, s-a încheiat în 1890 iar în 1895 au fost instalate 25 de felinare pentru iluminarea acesteia. În 1929 gardul de lemn ce o înconjura se înlocuiește cu cel de piatră proiectat de arhitectul D.I. Berechet.

Bulevardul Pardon. În centrul orașului este de remarcat renumitul bulevard „Pardon”, loc de plimbare a câmpulungenilor. Bulevardul este format din Străzile Negru Vodă și Republicii despărțite de aleea cu castani și tei bătrâni. Pe timpul verii când orașul era invadat de vilegiaturiști sau sezoniști veniți pentru o cură balneară la Câmpulung, afluența devenea mare, oamenii lovindu-se unii de alții și schițând un surâs amabil se scuzau invariabil: Pardon. Cu timpul, porecla s-a transformat în renume și orice nume s-ar da bulevardului ar rămâne în obscuritate fiind folosită tot vechea denumire.