Istoric, critic, membru al Academiei Române, mare colecţionar de artă, profesor, om de ştiinţă emerit, Laureat al Premiului de Stat, George Oprescu s-a născut la 28 noiembrie 1881, la Câmpulung-Muscel, într-o casă luată cu chirie de pe strada Matei Basarab, nr. 133, casă cu o grădină mare care se învecina cu vila părinţilor academicianului Alexandru Rosetti, de pe strada Mihai Bravu.
Descindea dintr-o familie din Transilvania, din jurul satului Moeciu (Braşov), care, pe la începutul secolului al XIX-lea trecuse Carpaţii şi se aşezase la Rucăr, unde bunica lui se născuse în 1844.
George Oprescu urmează clasele primare la Şcoala Nr. 1 din Câmpulung, studiile liceale la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti, şi apoi Facultatea de Litere pe care o termină în anul 1904, an în care îşi începe activitatea ca profesor de limbă franceză la Giurgiu, după care funcţionează ca profesor la Liceul „Traian” din Turnu Severin, din anul 1907 şi până în 1919. A fost şi directorul acestui liceu. În luna ianuarie 1917, împreună cu alţi intelectuali, profesori de prestigiu, au fost luaţi ca ostateci şi închişi în Hotelul „Traian” din Turnu Severin; apoi, o parte din ei au fost expediaţi în Bulgaria, într-un lagăr, pentru atitudine antigermană.
Din 1919 funcţionează la Universitatea din Cluj ca docent, conferenţiar. Între anii 1923-1930 este secretar al Comisiei internaţionale de cooperaţie intelectuală a Ligii Naţiunilor. Revine în ţară profesor de istoria artei la Universitatea Bucureşti (1930), când a fost numit şi director al Muzeului „Toma Stelian”.
După 1944 primeşte mai multe funcţii: decan al Facultăţii de Litere, Director general al Muzeului naţional şi al Pinacotecii de artă universală, profesor al Institutului de arhivistică, bibliografie şi muzeografie, la Institutul de arte plastice „N. Grigorescu”, director al Institutului de istoria artei al Academiei Române, preşedinte al Comisiei Naţionale a Muzeelor, redactor-responsabil la „Studii şi cercetări de istoria artei”, membru titular al Academiei Române(1948), membru în Sociétè pour l’histoire de l’art français, membru al Academiei de artă a Spaniei, membru al Academiei lumii latine, membru în conducerea Consiliului Internaţional al Muzeelor, preşedinte al Comitetului Naţional român pentru Asociaţia internaţională a criticilor de artă. Încă din 1937 i s-a acordat Premiul „Eliade Rădulescu” al Academiei Române. A fost decorat cu înaltul ordin „Steaua R.S.R. cl. I” şi cu Legiunea de onoare a Republicii Franceze.
George Oprescu este întemeietorul şi primul director al Institutului de Istoria Artei, poziţie de care profită, primind în institut oameni pe care regimul îi marginalizase sau îi condamnase la ani de detenţie: Ion Frunzetti, Alexandru Paleologu, Remus Niculescu, Emil Lăzărescu, P.H. Stahl, Pavel Chihaia.
A încercat propulsarea artei româneşti în circuitul european al valorilor, publicând în Franţa, Suedia, Elveţia, Germania, Marea Britanie. În România, multe din lucrările sale au fost editate şi în alte limbi. Aplecându-se asupra artei ţărăneşti, dar şi asupra unor pictori de prim rang ca Petraşcu şi Andreescu, profesorul avea să publice în 1937 prima sinteză în domeniu: Pictura românească în secolul al XIX-lea, lucrare premiată de Academia Română. Au urmat scrieri cu teme variate, de la arhitectura medievală românească la grafica, pictura, sculptura perioadei moderne, nelipsind nici incursiunile în istoria artei europene.
Una din cele mai importante lucrări ale sale este Manualul de istoria artei, 1943 – 1946.
Ca secretar coordonator al Comisiei internaţionale pentru cooperare intelectuală a Ligii Naţiunilor, la propunerea lui Nicolae Titulescu, are prilejul să viziteze marile muzee şi instituţii de artă din Europa, câştigând aprecieri de strânse prietenii cu mari personalităţi ale vremii, reprezentanţi de faimă universală ai gândirii şi culturii contemporane: Albert Einstein, Marie Curie, Henry Bergson, Paul Valery, Elena Văcărecu ş.a.
În amintirea locurilor natale, G. Oprescu îşi petrecea timpul de odihnă în casa de pe str. General Eremia Grigorescu, nr. 28, proprietatea sa. După moartea academicianului (13 august 1969), casa trece în proprietatea Institutului de Istoria Artei, ea servind astăzi ca loc de vacanţă şi de lucru pentru cercetători. În semn de cinstire, oraşul natal i-a ridicat un bust în Grădina Publică.