George Topârceanu s-a născut la 20 martie 1886, în Bucureşti, la Azilul „Elena Doamna”, unde mama sa, Paraschiva, născută Coma şi originară din Săliştea Sibiului, era „maestră ţesătoare”. Tatăl viitorului poet, Ion Topârceanu, era, ca şi soţia sa, ardelean de prin părţile Sibiului, de pe la Ocna, şi avea rude în comuna Topârcea, de unde, probabil, îşi va lua şi numele. Cât timp a locuit la Azilul „Elena Doamna„, Paraschiva a avut cu Ion Topârceanu trei copii, toţi născuţi în acest azil: Raliţa în anul 1882, Gherghe, viitorul poet în anul 1886 şi Alexandrina în 1892.

În anul 1894, Paraschiva şi Ion Topârceanu se mută cu atelierul de ţesut covoare la mânăstirea Văleni din judeţul Argeş. Când au venit la Văleni, George Topârceanu în vârstă de 9 ani, absolvise la Bucureşti primele două clase primare şi va continua cursul primar în comuna Şuici, la 2 kilometri de mânăstirea Văleni unde se instalase familia. În anul 1898 se înscrie la Bucureşti la liceul Matei Basarab, cu bursă şi locuinţă la internat, până în anul 1901 când se mută la liceul Sfântul Sava pentru că internatul de la Matei Basarab se închisese.

În anul 1905 soţii Topârceanu se mută la Nămăieşti (Muscel) şi se instalează cu chirie pentru un timp în casa Victoriei Iuga (actuala casă memorială), educatoare la grădiniţa de copii din comună. În acest an, George Topârceanu era elev în penultimul an la liceul Sfântul Sava. Vacanţele anilor 1905 şi 1906 le petrece la Nămăieşti, când o cunoaşte pe gazda părinţilor, frumoasa educatoare de 24 de ani, legând cu ea o strânsă prietenie. Din vara anului 1906, după terminarea liceului, vine şi rămâne la Nămăieşti.

Spre sfârşitul anului 1906, nevoit să se întreţină singur, familia Topârceanu trecând prin mari greutăţi materiale, G. Topârceanu pleacă la Bucureşti cu dorinţa şi în speranţa de a se realiza. A avut în Bucureşti diferite slujbe mărunte, cu bani puţini care abia îi ajungeau pentru chirie şi masă. În anul 1909 era copist la Ministerul Cultelor.

Deşi întâmpina mari greutăţi materiale, trimitea bani la Nămăieşti atât părinţilor cât şi iubitei (Victoria Iuga), nereuşind astfel să termine Facultatea de Drept, la care se înscrisese în anul 1906 şi nici pe cea de Litere şi Filosofie din 1909, pe care a fost nevoit să le întrerupă.

În perioada cât a stat în Bucureşti, a colaborat cu versuri la mai multe reviste literare ca Semănătorul, Tribuna, Ramuri, Viaţa Literară sau Viaţa Românească. În anul 1906, fiind în vacanţă la Nămăieşti, elev în ultimul an de liceu, debutează în proză cu schiţa „În peşteră”.

Adevăratul debut literar, Topârceanu îl face în anul 1910, când la cererea lui Garabet Ibrăileanu, redactorul şef al revistei Viaţa Românească din Iaşi, de a trimite versuri, poetul trimite poezia „Răspunsul micilor funcţionari”, după care au urmat „Balada chiriaşului grăbit” şi altele. Văzând talentul tânărului poet, redacţia revistei îi propune să vină la Iaşi, oferindu-i-se postul de subsecretar de redacţie.

La începutul lunii octombrie 1911, la vârsta de 25 de ani, Topârceanu pleacă la Iaşi, unde publică, în revista Viaţa Românească, poezii, cronici şi recenzii şi stabileşte strânse prietenii cu Mihail Sadoveanu, G. Ibrăileanu, Demostene Botez şi alţii. După un scurt timp este numit secretar de redacţie în locul lui Ibrăileanu, care rămâne directorul revistei şi dintr-un anonim funcţionar în Bucureşti, ajunge din primele săptămâni persoana cea mai cunoscută în capitala Moldovei. Victoria nu l-a urmat la Iaşi nici după căsătoria lor din 1912 şi a naşterii unicului lor fiu, Gheorghe (Gică), la 1 aprilie a aceluiaşi an.

În anul 1916 îi apar primele două volume de versuri „Balade vesele” şi „Parodii originale”, consacrându-l ca poet liric. În vara aceluiaşi an ia parte la primul război mondial, din 1916-1918, motiv pentru care-şi întrerupe studiile la facultate.

În timpul războiului cade prizonier în luptele de la Turtucaia şi rămâne timp de 18 luni în captivitate în Bulgaria. Revenit în ţară în 1918, după o scurtă şedere la Bucureşti, pleacă la Iaşi. Publică poezii, cronici şi note polemice în revista săptămânală Însemnări Literare, pe care o scoate în anul 1919 împreună cu Mihail Sadoveanu şi alţii, dar şi două volume de proză memorialistică: în anul 1919 „Amintiri din luptele de la Turtucaia” şi mai târziu, în 1936, „Pirin-Planina, episoduri tragice şi comice din captivitate”, în care evocă episoade de pe front şi din captivitate.

În 1928 apare prima ediţie a volumului de poezii „Migdale amare” şi a III-a ediţie din „Parodii originale”, iar doi ani mai târziu publică volumul de proză „Scrisori fără adresă”. În anul 1934 apar primele fragmente din romanul, rămas neterminat, „Minunile Sfântului Sisoe”, despre care Constantin Ciopraga spunea că „ar fi fost una din marile opere satirice contemporane”, iar Mihai Sadoveanu, „o capodoperă în proză”.

George Topârceanu a deţinut şi funcţii administrativ-culturale. Pe lângă postul de subsecretar, secretar de redacţie şi redactor şef la Viaţa Românească, în anul 1926 este numit director al Teatrului Naţional din Chişinău. În 1929 este numit inspector al teatrelor din Moldova, iar la 21 septembrie 1932 inspector special teatral, post în care este definitivat în primăvara anului 1933.

La 13 decembrie 1933 este numit director al Teatrului Naţional din Iaşi, cu delegaţie pentru a nu-şi pierde postul de inspector teatral, post în care rămâne până la 24 februarie 1934. În anul 1936 este ales la propunerea lui Mihail Sadoveanu, membru corespondent al Academiei Române.

Bolnav de cancer la ficat, la începutul anului 1937, George Topârceanu pleacă la Viena însoţit de Otilia Cazimir, pentru consult medical şi tratament. Revenit în ţară, încetează din viaţă în ziua de 7mai şi este înmormântat la Iaşi în cimitirul Eternitatea.