Pictorul Iacovache Constantinescu s-a născut la Câmpulung în anul 1827 ca fiu al Bălaşei şi al lui Constantin Fota. Primele îndrumări în meşteşugul artei plastice le-a primit la Şcoala de zugrăvie de pe Uliţa Văii, din preajma Bisericii Marina, sub îndrumarea ieronimului Antim Ghermano, meşter cu reputaţie printre zugravii bisericeşti.

Urmare a îndrumărilor primite de la Ghermano, Iacovache pictează, după anul 1850, bisericile din Suslăneşti, Berevoieşti şi Mărăcineni.

După anul 1856, Iacovache Constantinescu îl cunoaşte pe Gheorghe Tattarescu iar sub influenţa acestuia hotărăşte în 1864 să urmeze cursurile Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti.

Lansarea oficială şi-o face prin participarea la expoziţiile de artă plastică „ale artiştilor în viaţă” care au început în 1865. La prima participare Iacovache obţine medalia clasa a III-a pentru portretul fostului episcop Ghenadie al Argeşului.

Pictorul părăseşte Bucureştiul, se căsătoreşte cu Eufrosina Mironescu din Hârlău şi se stabileşte la Galaţi unde intră în învăţământ şi predă Caligrafia şi Desenul.

În 1873 la expoziţia Societăţii Amicii Belle Artelor pictorul Constantinescu expune peisajul O vedere la Flămânda. La expoziţia „artiştilor în viaţă” din 1874 Iacovache Constantinescu participă cu două lucrări Un evreu din Moldova şi Mere, în 1881 participă cu patru lucrări Ţigan cu pipă, Portretul domnului X, Struguri şi Smochine Verzi. În 1894, este pentru ultima dată cînd participă la o expoziţie cu lucrări numeroase dintre care menţionăm Bătrânul din Dobrogea, Tigancă ghicind cu cărţile, Pepeni şi fructe etc. În 1895 pictorul expune trei lucrări reprezentănd naturi moarte. La o expoziţie în anul 1899, apare cu o singură lucrare după care se retrage la Câmpulung-Muscel.

Bunele aprecieri ale criticii îl făcuseră cunoscut ca portretist la Câmpulung, unde a realizat portretele personajelor de vază ale epocii, cum ar fi doctorul Jugureanu, arhimanditrul Dionisie Aninoşanu sau boierii Ghiţă şi Zinca Davidescu. Aceste portrete au fost realizate impersonal. Când a vrut însă, artistul a dovedit îndemânare psihologică şi măiestrie în a prinde o fizionomie. Astfel este portretul tretilogofătului Nicolae Ştefănescu. La fel de reuşit este portretul lui Iancu Rudeanu, fost pitar şi serdar, realizat în 1873.

Din primii ani ai întoarcerii definitive la Câmpulung, după 1900, pictează un autoportret care reprezintă cea mai izbutită realizare artistică a sa (dintre lucrările care s-au păstrat). Nonagenar, artistul moare la 25 ianuarie 1916.