Născut la Bucureşti în anul 1896 într-o familie înstărită, Mihai Moşandrei era fiul lui Mihai Tănăsescu-Moşandrei, inginer silvic, absolvent al Şcolii de Ape şi Păduri din Nancy, şi al Mariei Nanu, sora mai mică a lui Ion Nanu-Muscel (doctor şi profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti), a lui Constantin Nanu (medic al Teatrului Naţional) şi a poetului Dimitrie Nanu.

Clasele primare le-a făcut la Piteşti, iar cele secundare la Colegiul „Sfântul Sava” şi apoi la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti, la secţia reală, coleg cu Dan Barbilian, prieten din copilărie de la Câmpulung.

În primul război mondial se înrolează ca voluntar la Şcoala Militară din Botoşani. Termină campania decorat cu „Crucea de război” dar şi bolnav de febră tifoidă. Refăcut, îşi ia licenţa în drept după care obţine o bursă în Franţa, unde îşi dă doctoratul în ştiinţe politice şi economice (1926) cu teza: La cooperation forestiere en Roumanie. Se căsătoreşte cu Juliette Salagnac şi revine în ţară la Bucureşti, unde este numit judecător la Ocolul II din sectorul de Galben „Clemenţa” (1928-1931). Se retrage la Câmpulung ca „practicant” intermitent al baroului de avocaţi, dar constant pasionat al poeziei şi vânătoarei.

Colaborează la revistele literare: Ramuri, Universul literar, Viaţa Românească, Convorbiri literare, Vremea ş.a.

În 1929 a debutat cu volumul de poezii Păuni. Au urmat culegerile de versuri: Găteala Ploilor (1932), Prezenţa Pegasului sau plimbări lirice în jurul poeziei (1933), Singurătăţi (1936), Ofrandă muzelor (1940). La 18 martie 1934 devine membru al Societăţii Scriitorilor Români.

Participă la al doilea Război mondial ca sublocotenet de aviaţie şi este decorat cu Medalia Aeronautică.

Mihai Moşandrei publică în 1944 volumul intitulat „Lysimac. Proză lirică.”

În urma instalării noului regim politic din România Mihai Moşandrei este condamnat la doi ani de recluziune, cu circumstanţe atenuate, pentru deţinerea de publicaţii interzise (propriile sale manuscrise).

În 1971 îi apare volumul Cărare printre ani, urmat de Plecarea rândunelelor (1978), Alt cer (1983) şi Depărtata amintire (1984).

Proza din Însemnările unui vânător (1985) descoperă cititorului un Mihai Moşandrei inedit, care găseşte în rătăcirile singuratice cu puşca pretextul hoinărelii prin natură.

Poetul Mihai Moşandrei s-a stins din viaţă în 1994 la Câmpulung.