Pictorul Nicolae Grant s-a născut la 21 aprilie/9 mai 1868, în conacul Belvedere din Bucureşti, în familia agentului consular britanic în Muntenia, Effingham Grant şi a Zoei Racoviţă. Mama sa era descendentă din nobila familie boierească a Goleştilor, fiind nepoata lui Constantin (Dinicu) Golescu, obţinând prin această legătură de rudenie dreptul de a locui în conacul marelui logofăt, din Bucureşti.

În decurs de 19 ani, soţii Grant au avut 16 copii, al unsprezecelea fiind acela care avea să devină mai târziu pictorul Nicolae Grant, şi care îl va avea naş pe generalul Nicolae C. Golescu, fratele bunicii sale Anica Golescu.

Nicolae Grant îşi face primele studii la Pensionul Winter din Neuilly (1874-1876), apoi la liceul din Tours (1876-1878), iar mai apoi la Montpellier (1879). La Auteuil îşi va continua studiile, în particular, având ca profesori pe Nicolae Bogdan, la limba română, iar pe Louis Lacroix, la limba franceză.

Încă de mic copil, Nicolae Grant şi-a manifestat dragostea şi aptitudinile sale pentru artele plastice. Carierea lui artistică îi este deschisă de sora tatălui său, Maria Grant, soţia marelui om de stat şi revoluţionar paşoptist, C.A. Rosetti, care-i dăruieşte în 1876 prima lui cutie cu acuarele. Effingham Grant, fire materialistă, autoritară şi intrasigentă, doreşte să-l îndrume pe fiul său spre ştiinţele bancare, care însă nu-l atrag deloc, astfel încât, până la urmă, la insistenţele Mariei Rosetti, ale soţului ei, ale cumnatului său, Carol Davila şi ale prietenilor de familie Alexandru Odobescu, Ion şi Dumitru Brătianu, se resemnează, şi îl lasă să-şi urmeze adevărata vocaţie, aceea de artist-pictor.

În consecinţă, Nicolae Grant se înscrie în 1884, la Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, având ca dascăli pe Th. Aman şi pe Gh. Tăttărescu, iar ca tovarăşi de studii pe Nicolae Vermont şi pe Ipolit Strîmbu. În vara anului 1885 pleacă la Paris, unde se înscrie mai întâi la Şcoala de Arte Decorative, iar mai apoi la Şcoala de Belle-Arte, avându-i profesori pe Hector Lemaire şi Jean-Léon Gérome.

În 1886 a expus pentru prima oară, la Salonul Artiştilor Francezi din Paris, lucrarea Interior cu efect de lampă, inspirat din şcoala olandeză şi pictat în salonul mătuţii sale Maria Rosetti. În Franţa a lucrat şi în domeniul artei decorative, unde a realizat afişe pentru firme comerciale (Chocolat Meunier, pianos A. Bord etc).

La un an după moartea, survenită în 1892, Nicolae Grant expune câteva pânze la „Ateneul Român”(1893), printre care o natură moartă în ulei, reprezentând vişine împrăştiate pe o faţă de masă albă, tabloul fiind încadrat el însuşi într-o ramă albă, pictură ce a avut darul să-i placă maestrului Nicolae Grigorescu, care îl felicită pe tânărul artist.

Între 1896-1989 îşi va petrece verile la Goleşti, Filipeşti şi Vălenii de Munte, unde va pregăti prima sa expoziţie personală în sălile „Ateneului Român”(1898).

În urma succesului obţinut la expoziţia sa, Nicolae Grant se logodeşte la Goleşti şi apoi, după două luni, se căsătoreşte în biserica Kretzulescu din Bucureşti, în 1898, cu Alexandrina Bengescu, fiica diplomatului, scriitorului şi academicianului George Gr. Bengescu şi a Zoei Kretzulescu. La 10 august 1899 se naşte unicul lor fiu, Georges, al cărui naş va fi bunicul său George Bengescu.

Din anul 1903 va deschide, aproape an de an, câte o expoziţie la „Ateneul Român”, iar din 1910 va expune în Sala Mozart, la Cartea Românească, la Maison d’Art, la Fundaţia Dalles, în Sala Universul, la New York (din îndemnul ambasadorului Carol Davila). În 1904, soţia sa se îmbolnăveşte de plămâni, fiind nevoită să se ducă pentru tratament în Elveţia, Franţa, Italia, dar şi la Predeal şi Câmpulung.

Clima Câmpulungului i-a priit atât de bine Alexandrinei, încât în toamna lui 1909, Nicolae Grant cumpără o vilă pe care o modifică şi o amenajează împreună. Locuiesc în „Villa Grant” până în 1935 când, datorită datoriilor, va fi silit să o vândă. La 23 martie 1933 , Alexandrina Grant, soţia pictorului, moare, iar la 10 decembrie 1937 Nicolae Grant se va recăsători cu Charlotte Rouby, o prietenă de familie, de origine franceză. Aceasta îl va îngriji cu mult devotament, până la sfârşitul vieţii lui, 10 mai 1950, în urma unei afecţiuni pulmonare.

Printre realizările în cariera marelui pictor se numără şi participarea la înfiinţarea grupării artiştilor plastici „Tinerimea artistică” (1901-1902), alături de Ştefan Luchian, G.D. Mirea, Nicolae Vermont, Frantz Storck şi alţii. A făcut parte din Juriul de Onoare al acestei societăţi, fiind membru activ până la desfiinţarea acesteia în 1947.

În timpul Primului Război Mondial, artistul s-a aflat la Bucureşti şi Câmpulung Muscel, unde a pictat o serie de portrete – Fetele prinţului Barbu Ştirbey, Doamna Zoe N. Cuţarida; şi interioare – Atelierul pictorului Ion Steriade, Saloanele lui Barbu, Maria şi Olga Catargi.

Pentru meritele sale profesionale a fost decorat în 1912 cu medalia „Bene-Merenti”, clasa I-a, iar zece ani mai târziu, cu ordinul „Coroana României”, ajungând la gradul de comandor.

De-a lungul carierei sale artistice, Nicolae Grant a participat la peste 40 de expoziţii individuale şi colective şi a pictat peste 1000 de tablouri, principala sa calitate, în afară de aceea de folclorist fidel, fiind aceea de mare colorist.