Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu este prima femeie doctor în drept din lume, prima femeie avocat din Europa, care prin munca şi personalitatea ei, a deschis drumuri noi în lupta pentru emanciparea femeilor. Ea a dat o lecţie de curaj femeilor franceze şi amintirea ei ar trebui să dea un exemplu femeilor române.

S-a născut la 25 aprilie 1867, la Bucureşti. Tatăl său, Dumitru Bilcescu, avea însemnate moşii la Bilceşti, în vecinătatea Câmpulungului şi făcea parte, împreună cu fratele său, Ion Bilcescu, Ion Ghica, Fraţii Goleşti, C.A. Rosetti şi alţii, dintr-un grup animat de ideea renaşterii naţionale şi libertate. Lui îi este datorată tipărirea, în secret, timp îndelungat, la Bilceşti, a unui însemnat număr de broşuri, apeluri, manifeste şi îndemnuri către popor pentru ideea unirii şi pentru întemeierea României Moderne. Era un boier apropiat de popor, bun prieten cu Ion Brătianu şi, mai ales, cu Ion I. C. Brătianu.

În aceste condiţii, s-a format caracterul viguros şi gândirea sănătoasă a Sarmizei, cu multă voinţă şi spirit întreprinzător, dârză şi cu mare putere de muncă.

Numele ei este, de fapt, Sarmisegetuza, prin comprimare Sarmiza, iar, în familie, i se spunea Miza. Copilăria şi adolescenţa le-a petrecut la casa părintească de la Bilceşti, dar şi la Florica, unde locuiau Brătienii, precum şi în Bucureşti. Între ea şi copiii lui Ion Brătianu s-a legat o strânsă prietenie, se vizitau reciproc şi făceau, împreună, excursii la Nămăieşti, Dâmbovicioara şi alte zone pitoreşti din Muscel.

Înzestrată cu o memorie excepţională, şi-a însuşit cu uşurinţă şi temeinicie cunoştinţele, învătând în familie, la Bilceşti şi la Bucureşti, de la dascăli distinşi ca Vasile Păun, pentru cunoştinţele elementare şi apoi mai înalte, cu Spiru Haret, Frederic Damé sau Francudi. Un timp a urmat cursuri şi la „Colegiul Sf. Sava” din Bucureşti. La vârsta de 17 ani se număra printre primele fete cu bacalaureat din România. Pleacă apoi la Paris însoţită de mama ei şi se înscrie la Facultatea de Litere. Tatăl său însă dorea să facă avocatură. Aici întâmpină mari greutăţi. Până la acea dată Facultatea de Drept din capitala Franţei nu avusese studente. La stăruinţa româncei şi sclipitoarea ei inteligenţă, dublată de o foarte bună memorie şi frumuseţe, a convins corpul profesoral examinator s-o primească. După un an a dat un nou bacalaureat pe care l-a trecut cu elogii. Prezenţa ei la drept stârni vâlvă. La 12 iunie 1890, pentru prima dată în istoria Universităţii din Paris, se susţinea o teză de doctorat de către o femeie – „Despre condiţiunea legală a mamei în dreptul român şi francez” şi aceasta era româncă. Gazeta „L’Illustration” îi rezervă o pagină întreagă despre susţinerea şi obţinerea titlului de doctor în drept.

În toamna anului 1890, se înapoiază în ţară plină de glorie. Se înscrie în barou ca avocat fără dificultăţi. De acum începe activitatea fiind solicitată spre a face parte din diferite asociaţii sau societăţi. Alături de Elena Duca, Marica Sion, Elena Rătescu, la 13 martie 1894 înfiinţează Societatea Domnişoarelor Române, având ca principal scop strângerea de venituri pentru a susţine Liga pentru Unitatea Culturală a Românilor. Devine apoi membră a mai multor asociaţii şi societăţi ca: „Vatra luminoasă”; „Leagănul”; „Obolul”; „Furnica”, toate cu rolul de ajutorare.

În vara anului 1897 se căsătoreşte cu absolventul Şcolii superioare de mine din Paris, Constantin Alimănişteanu. Peste un an se naşte fiul ei Dumitru Alimănişteanu, ce va deveni un cunoscut filantrop, îndeosebi pentru studenţii musceleni şi om politic liberal, fost ministru de Finanţe.

Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu este ctitoră a şcolii primare din Bogăteşti Muscel, care îi poartă numele tatălui ei, Dumitru Bilcescu. Cu ocazia inaugurării localului acestei şcoli participă ministrul şcolilor, marele Spiru Haret, care îi acordă „Răsplata muncii clasa I”. Este aleasă preşedinta Federeţiei Femeilor Universitare Române şi preşedinta Consiliului Suprem al Industriei Casnice (1913). În această calitate organizează expoziţii la: Paris, Londra, Roma, Barcelona, Viena, Milano, Atena, Cairo, contribuind la dezvoltarea acestei industrii şi, în acelaşi timp, la popularizarea ţării noastre.

Împreună cu Pia Alimănişteanu a organizat cămine şi cantine studenţeşti, a înfiinţat un azil de bătrâni, a lucrat, în 1916, la Spitalul 108 „Regina Elisabeta”. În anul 1935 se retrage la Bilceşti-Bogăteşti, bolnavă de ficat, unde este vizitată de Regina Maria, cea pe care o învăţase limba română şi care i-a fost prietenă. S-a stins din viaţă la 26 august 1935 şi înmormântată la Bilceşti, la funeraliile Sarmizei participând sute de ţărani musceleni.